Moneda britanică a coborât cu 0,9% raportat la moneda americană, până la 1,285 dolari, și cu 0,8% față de euro, până la 1,144 euro, în timp ce, pe piețele asiatice, scăderea a fost de 0,5% în raport cu dolarul, potrivit experților, scrie Agerpres.ro.
Totuși, această depreciere nu este la fel de puternică precum cea de 11% înregistrată după ce britanicii au votat, pe 23 iunie, ieșirea din UE.
Potrivit analiștilor, termenii negocierilor privind ieșirea din UE vor fi determinanți pentru a se ști dacă moneda britanică va suferi noi scăderi sau se va recupera.
May a anunțat duminică, la Congresul anual al Partidului Conservator, că Marea Britanie va activa în primul trimestru din 2017 articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care stabilește o perioadă de doi ani de negocieri privind retragerea unei țări din blocul comunitar.