Decizia comisiei parlamengare a fost aprobată cu o majoritate simplă de 38 de voturi pentru și 27 împotrivă. Dacă ședința de plen a camerei inferioare a Congresului validează această recomandare prin votul a două treimi (342 din 513), duminică sau lunea viitoare procedura de destituire va continua în Senat care va avea ultimul cuvânt.
Rousseff poate fi suspendată și anchetată după un vot al camerei superioare cu o majoritate simplă, notează Reuters.
În vreme ce taberele pro și contra suspendare își numără voturile, în spațiul public s-a scurs mesajul pregătit de vicepreședintele Michel Temer în vederea situației în care va trebuie să preia președinția.
Temer a afirmat luni că discursul, în care se declară pregătit să preia funcția după încheierea procedurii de destituire a președintei Dilma Rousseff, a fost difuzat din greșeală și exprimă pur și simplu punctele sale de vedere care sunt deja cunoscute, relatează Reuters.
Temer a declarat reporterilor că mesajul audio cerând un guvern de unitate națională era destinat politicienilor care îi sunt apropiați și care l-au întrebat dacă el este pregătit să guverneze după eventuala destituire a lui Rousseff.
El a precizat că discursul către națiune a fost trimis din eroare unui grup greșit pe WhatsApp, notează Reuters.
Apariția pe mai multe website-uri după-amiază a acestei bande sonore de 14 minute în care Temer se adresează "poporului brazilian" a fost imediat interpretată de susținătorii șefului statului ca o nouă dovadă de "lovitură de stat" constituțională pusă la cale de opoziție contra președintei.
Anturajul vicepreședintelui a explicat cotidianului Folha că el "se antrena pe telefonul său mobil când a fost trimis accidental" discursul.
În discursul acestui responsabil devenit adversar al președintei, Temer declară că "marea sa misiune este acum de a pacifica și unifica țara". El face apel la toate partidele să lucreze împreună "pentru a scoate țara din criză", notează France Presse, pe de altă parte.