Boris Johnson și-a anunțat demisia din funcția de deputat în Parlamentul Marii Britanii în urma investigației pe marginea petrecerilor din timpul pandemiei, din Downing Street 10, sediul oficial al Guvernului de la Londra.
Demisia vine după Raportul „Partygate” elaborat de Comisia de privilegii a deputaților, ce a analizat dacă a indus în eroare Parlamentul privind petrecerile organizate în timpul restricțiilor impuse de lockdown-ul din timpul pandemiei.
Boris Johnson și-a anunțat decizia nu inainte de a acuza presiuni în declarația pe care a transmis-o vineri în fața deputaților. El a primit vineri o copie a raportului care nu a fost încă publicat și a afirmat că acesta este „plin de inexactități și de prejudecăți”.
În același timp, a ales să își anunte demisia stârnind un mic scandal, acuzându-l indirect și pe actualul premier Rishi Sunaki de participarea la petrecerile din lockdown, acesta fiind ministru de finante in guvernul condus de Johnson: „Actualul prim-ministru Rishi Sunak credea că este legal”.
Într-o declarație, el a spus că „au încercat să mă de afară. Încă nu au nicio dovadă că aș fi indus în eroare, conștient sau involuntar, Parlamentul”. El a acuzat chiar o înscenare din partea Comisiei, pentru că „scopul său a fost de la început să mă găsească vinovat, indiferent de fapte”.
În martie, Johnson a recunoscut că ar fi indus în eroare Parlamentul, dar a spus că nu a făcut-o intenționat, ci „cu bună credință”. Fostul premier declara atunci că distanțarea socială nu a fost „perfectă” la adunările din Downing Street în timpul lockdown-ului și că regulile au fost respectate.
În aceeași declarație transmisă după ce a primit raportul „Partygate”, Boris Johnson a susținut că „nu am mințit și cred că în inimile lor cei din Comisie știu asta. Ei știu foarte bine că atunci când am vorbit în fața Parlamentului am spus ce credeam sincer că este adevărat și ce trebuia să spun, ca orice ministru”.
„Este foarte trist să părăsesc Parlamentul - cel puţin pentru moment - dar, mai presus de toate, sunt nedumerit şi îngrozit că pot fi forţat să plec, într-un mod antidemocratic, de către o comisie prezidată şi condusă, de Harriet Harman (laburistă, n.r.), cu o evidentă poziție părtinitoare”, a mai ținut să precizeze Boris Johnson, potrivit BBC.
Demisia sa din Parlament va declanșa alegeri parțiale în circumscripția sa Uxbridge și South Ruislip.
Boris Johnson a fost prim-ministru din iulie 2019 până în 7 septembrie 2022 și este deputat din 2001.
El a fost nevoit să demisioneze din fruntea guvernului după ce a încălcat regulile în pandemie, din cauza scandalului Partygate și al petrecerilor și consumul excesiv de alcool de la reședința oficială din Downing Street nr. 10 în timpul restricțiilor din pandemie.