Practica discursurilor plătite ridică posibilitatea unor conflicte de interese, susțin criticii. Totuși, fostul lider de la Casa Albă, a declarat pentru Bloomberg, cu prilejul unei conferințe a Fundației ce-i poartă numele, că va continua să țină discursuri pe teme care îl interesează, transmite Agerpres.
Potrivit Reuters, nici presa și nici adversarii politici nu au reușit să aducă vreo dovadă că Hillary Clinton ar fi vândut favoruri ca secretar de stat. Într-un interviu acordat CNN, ce va fi difuzat duminică, Bill Clinton respinge acuzațiile potrivit cărora soția sa ar fi acordat un tratament favorabil donatorilor fundației în timpul mandatului de secretar de stat.
De fapt, ambii „Clinton-i” resping acuzațiile ca fiind motivate politic, însă tot mai mulți americani declară, în sondaje, că nu au încredere în fosta Primă Doamnă. Fostul președinte susține că „familia Clinton” s-a obișnuit deja cu această situație și că americanii își vor schimba părerea când vor ajunge să o cunoască mai bine pe soția sa, pe care o descrie ca fiind adevărata „stâncă” a familiei.