Deși are doar 10 ani, Cole este într-o relație cu colega lui Sherri de aproape un an, povestește mama fetei. ”El joacă baschet de performanță, iar ea joacă fotbal, astfel că se duc des unul la meciul celuilalt. Mai ieșim la masă - familia noastră cu familia lui Cole, dar copiii nu merg niciodată la întâlnire singuri”, a mai spus femeia.
Recent, Cole și mama sa au asistat la un meci al lui Sherri, în care fata s-a rănit. Atunci, băiatul a spus că vrea să-i scrie un bilețel care s-o facă să se simtă mai bine.
În mesaj, printre alte încurajări, băiatul a scris: ”Deși nu mai poți practica niciun sport acum, tot îmi faci ziua mai frumoasă când îți văd zâmbetul”, conform huffingtonpost.com. Biletul său a ajuns viral pe rețelele de socializare.