Autorităţile au început să trimită ajutoare, luni, insulelor cele mai afectate din cele peste 100 locuite din arhipelajul Fiji cu o populaţie totală de aproximativ 900.000 de locuitori.
Însă în cazul unor insule precum Koro, unde s-au înregistrat cele mai mari pagube, autorităţile nu au reuşit să restabilească în totalitate căile de comunicare.
Rafalele de vânturi produse de ciclonul Winston, care a lovit arhipelagul Fiji sâmbătă, au atins viteze de 285 de kilometri pe oră, fiind cea mai puternică furtună din Emisfera Sudică de la începutul măsurătorilor de acest fel, potrivit site-ului de ştiri meteo Weather Underground, potrivit Mediafax.
Trimiterea de ajutoare insulelor afectate şi comunităţilor izolate este prioritatea guvernului, susţine Ewan Perrin, secretarul pentru comunicare al statului Fiji.
"Dar este dificil să trimitem ajutoare şi echipamente comunităţilor izolate", a declarat Perrin. "Unele insule au pierdut vasele de transport în timpul furtunii şi nu ştim dacă avioanele pot ateriza în zonele respective", a completat oficialul din Fiji.
Potrivit lui Perrin, autorităţile vor trimite luni un vas cu ajutoare medicale, alimente şi rezerve de apă spre insula Koro, iar echipajele de la bordul vasului vor construi adăposturi temporare pentru cei rămaşi fără locuinţe.
Majoritatea celor care au murit în timpul ciclonului au fost loviţi de fragmente desprinse din construcţii sau se aflau în clădiri care s-au surpat, a explicat Perrin. Mai multe persoane au fost spitalizate din cauza rănilor grave suferite.