Aceştia au transportat 1.600 de persoane din orașul Hammam al-Alil către Tal Afar, posibil pentru a fi folosite drept scuturi umane împotriva loviturilor aeriene. De asemenea, 150 de familii au fost duse la Mosul miercuri, anunţă Agepres.
Militanții SI le-au spus locuitorilor din Hammam al-Alil că trebuie să-și predea copiii, în special băieții cu vârste peste nouă ani, în ceea ce pare a fi o recrutare de copii soldați.
SI deține circa 400 de femei kurde, yazidi și șiite la Tal Afar și este posibil să fi ucis alte 200 la Mosul, a adăugat Ravina Shamdasani.
Națiunile Unite au date și despre lovituri aeriene soldate cu victime în rândul civililor, o astfel de acțiune ucigând miercuri seară patru femei și rănind alte 17 în cartierul Al-Qudus din estul Mosulului.