Palestinienii și israelienii au ajuns la un acord privind încetarea ostilităților, după câteva zile sângeroase, notează BBC.
Neconfirmat deocamdată de partea israeliană, acordul, intermediat de egipteni, a fost anunțat de mai multe surse palestiniene, inclusiv un post tv al Hamas, gruparea militantă care controlează Gaza.
Cel puțin 690 de rachete au fost trase din Gaza către Israel, sâmbătă și duminică.
Israelul a anunțat că 240 de proiectile au fost interceptate de sistemul antirachetă. Multe au intrat însă departe pe teritoriul israelian. Cel puțin patru oameni au murit.
Drept răspuns, Israelul a bombardat 350 de ținte palestiniene aparținând hamas și Jihadului Islamic din Gaza. Cel puțin 23 de palestinieni, inclusiv membri ai grupărilor militante, au murit, potrivit oficialilor din Gaza.
Israelul a revendicat uciderea unui comandat important al Hamas, Hamed Hamdan al-Khodari, distribuind un clip video care surprinde atacul asupra mașinii acestuia.
Fâşia Gaza este afectată din 2014 de escaladări repetate ale violenţei, în contextul în care Hamas persistă în decizia sa de a nu recunoaşte statul Israel şi al absenţei oricărui orizont de reglementare a conflictului israelian-palestinian. De luni de zile, Egiptul şi ONU intervin în 'stingerea incendiilor' din zonă.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel părţilor la 'reţinere maximă' şi la o 'detensionare imediată'.
În vreme ce SUA au anunțat că susțin pe deplin Israelul, Turcia și Iranul au condamnat ”atacurile sălbatice” împotriva palestinienilor.