46 de persoane au fost scoase dintre resturile clădirii cu patru etaje care s-a prăbuşit joi dimineaţa, iar 33 dintre acestea au fost declarate decedate, au anunţat oficialii indieni. Este vorba despre 22 de bărbaţi, opt femei şi trei copii.
Operaţiunile de căutare şi salvare continuă, iar 14 pompieri au fost răniţi în cadrul acestei intervenţii. Alte 13 persoane salvate de sub dărâmături primesc îngrijiri medicale la un spital local.
Poliţia nu a stabilit deocamdată cauza prăbuşirii clădirii aflate într-o zonă dens populată a oraşului şi care avea o vechime de 117 ani. Mulţi dintre locuitorii au decis să rămână acolo chiar dacă autorităţile au avertizat încă din 2011 că stabilimentul este nesigur şi urma să fie demolat.
Astfel de accidente sunt obişnuite în India, în special în timpul sezonului musonului şi din cauza standardelor scăzute de construcţie. În plus, oraşul Mumbai a fost afectat în această săptămână de ploi torenţiale şi de inundaţii.