Biden s-a aflat în prima linie a gestionării crizei ucrainene la Casa Albă, el contactându-l pe premierul Arseni Iaţeniuk săptămâna trecută, după numeroase discuţii, în februarie, cu Viktor Ianukovici, destituit din funcţia de preşedinte al ţării de către Parlamentul de la Kiev.
În discuţia cu Medvedev, după două zile de la o conversaţie între preşedintele Barack Obama şi omologul său Vladimir Putin, Biden a "îndemnat Rusia să-şi retragă forţele, să susţină mobilizarea unor observatori internaţionali în Ucraina şi să înceapă un dialog politic concret cu Guvernul ucrainean", potrivit Executivului american.