Potrivit sursei citate, liderul de la Casa Albă a precizat însă că acest interes ”nu a fost manifestat până acum (de Putin - n.r.), în ciuda prețului foarte mare pe care Rusia l-a plătit în aceste luni de conflict”, relatează G4Media.ro.
Preşedintele SUA, Joe Biden, l-a primit, joi, pe preşedintele francez Emmanuel Macron la Casa Albă, dând startul unei vizite oficiale de stat menite să consolideze relaţia dintre SUA şi Franţa.
În timpul conferinței de presă comune organizate de cei doi șefi de stat, Biden a declarat că „retragerea forțelor rusești din Ucraina este o condiție fundamentală pentru a pune capăt conflictului”, adăugând că nu are deocamdată planuri de a căuta un contact cu Putin.
„Dacă și când va demonstra cu bună credință că este dispus să negocieze încheierea războiului și în urma unor consultări adecvate cu aliații din NATO, voi fi gata să vorbesc cu el: între timp, este crucial să continuăm să sprijinim Ucraina”, a declarat președintele american.