Iulia Timoşenko le-a făcut cu mâna susţinătorilor ei din maşina care o transporta afară din spital, a precizat un fotograf al agenţiei Reuters, prezent la faţa locului.
Opozanta ucraineană Iulia Timoşenko se îndreaptă către Maidan, Piaţa Independenţei, din centrul Kievului, a anunţat un apropiat al fostului premier, citat de AFP.
Iulia Timoşenko a fost eliberată sâmbătă din închisoare.
Iulia Timoşenko este un opozant feroce al preşedintelui Viktor Ianukovici. Ea a fost condamnată în 2011 la şapte ani de închisoare pentru că a semnat în calitate de şef al Guvernului un acord pe tema gazelor cu Rusia ale cărui condiţii au fost descrise drept prejudicioase pentru ţara sa.
Ea este suspectată, de asemenea, de complicitate la uciderea la comandă unui deputat, acuzaţii pe care le respinge în bloc denunţând o răzbunare a puterii ce urmăreşte să o înlăture de pe scena politică.
"Dictatura s-a prăbuşit" în Ucraina, şi-a exprimat satisfacţia opozanta Iulia Timoşenko, un fost premier ucrainean, în prima declaraţie după ce a fost eliberată postată pe site-ul partidului său, relatează AFP.
"Dictatura a căzut nu cu ajutorul politicienilor şi diplomaţilor, ci mulţumită oamenilor care au ieşit în stradă, care au reuşit să-şi protejeze familiile şi ţara", a declarat ea.