Cinci români, membri a două familii, s-au luat la bătaie, sâmbătă, din motive deocamdată neclare, lovindu-se cu sălbăticie cu bâte, bastoane și ciocane.
Unul dintre aceștia, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a fost lovit cu un ciocan în ceafă și se află în stare deosebit de gravă. Bărbatul a fost băgat în comă indusă, de către medici, aceasta fiind singura lui șansă de supraviețuire.
Trecătorii au anunțat Poliția, iar echipajele de urgență au mai găsit la fața locului patru persoane rănite.
Două persoane au fost transportate la Aurelia Hospital, una la Spitalul Sant’Eugenio și a patra victimă, în starea cea mai gravă – la Spitalul Policlinico Gemelli din Roma.