"Problema nu este dacă Europa acceptă sau nu refugiaţi. Trebuie neapărat rezolvată această problemă la sursă. Dacă Europei îi pasă cu adevărat de soarta refugiaţilor, atunci să înceteze să susţină teroriştii", a declarat Assad, potrivit afirmaţiilor difuzate în limba rusă de postul de televiziune RT, citate de Mediafax.
"Dacă întrebaţi orice sirian ce îşi doreşte astăzi, primul său răspuns va fi securitate şi stabilitate pentru toţi", a continuat el.
Regimul sirian îi consideră terorişti, încă de la începutul conflictului în martie 2011, atât pe militanţii paşnici, cât şi pe rebeli şi jihadişti.
"Trebuie să continuăm dialogul în numele căutării unui consens, dar nu putem obţine succese reale atât timp cât mor oameni, cât timp continuă baia de sânge şi oamenii nu se simt în siguranţă", a continuat preşedintele sirian.
"Nu vom ajunge nicăieri până nu vom învinge terorismul în Siria", a adăugat el, făcând apel la "toate părţile să se unească" pentru a lupta împotriva terorismului.
Peste 240.000 de persoane au murit şi alte câteva milioane şi-au părăsit locuinţele de la începutul conflictului în Siria, în martie 2011. Acesta a fost declanşat de reprimarea manifestaţiilor antiguvernamentale paşnice, care au degenerat în revoltă armată şi apoi în război civil.