Armata malaysiană a localizat pe radar, cu puţin timp înainte de dispariţie, avionul de pasageri căutat de patru zile, aeronava fiind observată electronic la sute de kilometri distanţă de la traiectoria declarată, anunţă surse citate de Reuters.
Iniţial, autorităţile anunţaseră că Zborul MH370 dispăruse la circa o oră după ce decolase din Kuala Lumpur spre Beijing. Însă, conform unor surse militare, după pierderea contactelor de către radarele civile, armata malaysiană detectase avionul de pasageri la sute de kilometri de traiectoria declarată. "Avionul a schimbat direcţia spre zona Kota Bharu şi a zburat la altitudine joasă. Ajunsese în zona Strâmtorii Malacca", a declarat un ofiţer militar.
Practic, avionul a fost localizat la vest de Kuala Lumpur, deşi trebuia să zboare spre nord.
Informaţia prezentată astăzi ajută la excluderea ipotezei unei defecţiuni esenţiale la altitudinea de croazieră, dat fiind că aeronava a fost localizată ultima dată la joasă altitudine.
Este posibil ca radarele civile să nu mai fi localizat avionul pentru că sistemul propriu de localizare probabil a fost deconectat. În acest fel s-ar explica dispariţia avionului de pe radarele civile şi observarea acestuia pe un radar militar.
Avionul de tip Boeing 777, aparţinând companiei Malaysia Airlines, decolase de la Kuala Lumpur (Malaysia) şi avea ca destinaţie Beijing (China). Aeronava, care transporta 239 de oameni, a dispărut sâmbătă.