În cadrul unei conferințe de presă la Dubai, președintele FlyDubai, Gaith al-Ghaith, a anunțat că o echipă de lucru formată din reprezentanți ai Aviației civile din EAU și ai FlyDubai se va deplasa în Rusia pentru a participa la anchetă "în coordonare cu autoritățile ruse".
El a exclus, răspunzând unei întrebări, ipoteza unui act criminal, și a cerut să se aștepte rezultatele anchetei pentru a se determina cauzele tragediei. Informațiile care circulă între timp sunt "speculații", a adăugat el.
Avionul Boeing care venea de la Dubai s-a prăbușit, sâmbătă dimineață, pe aeroportul din Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, în condițiile de vizibilitate scăzută, provocând moartea a 62 de persoane, relatează AGERPRES. Potrivit comisiei de anchetă ruse care investighează accidentul, la bord se aflau 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului.