Un avion uşor s-a prăbuşit în Papua Noua Guinee în timp ce încerca să aterizeze, accidentul soldându-se miercuri cu moartea a 12 persoane, informează autorităţile australiene şi presa, citate de Reuters online.
Aeronava s-a prăbuşit în mlaştină cu puţin timp înainte de a ajunge pe pista aeroportului Kiunga. Toţi pasagerii şi pilotul australian au murit, potrivit postului de televiziune Australian Broadcasting Corporation.
Peste 20 de avioane s-au prăbuşit în Papua Noua Guinee din 2000.