Într-o conferință de presă susținută la Bruxelles alături de președintele ucrainean Petro Poroșenko, Barroso a spus: "Suntem gata să adoptăm măsuri foarte clare și foarte dure, dar păstrăm ușa deschisă pentru o soluționare politică" a crizei.
În context, el a explicat că orice nouă înăsprire a sancțiunilor va fi menită nu să escaladeze criza, ci să determine Moscova să negocieze, și a subliniat că UE nu își dorește o confruntare. "Nu are niciun sens (...) să avem un nou Război Rece", a precizat Barroso, adăugând că acest lucru ar fi "dăunător pentru întreaga Europă", scrie agerpres.ro.