Luptele s-au intensificat în zona din sud-estul Ucrainei în care se află centrala nucleară, a declarat directorul general al AIEA, potrivit Sky News, citat de Mediafax. El a avertizat că riscul unui accident nuclear crește și mai mult.
Grossi a mai spus că părțile implicate în conflict aproape au ajuns la un acord privind protecția celei mai mari unități nucleare din Europa.
Centrala de la Zaporojia a fost ocupată de ruși anul trecut.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a spus luni directorului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, că nu poate exista "securitate nucleară" în Ucraina fără retragerea armatei ruse de la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de peste un an de trupele Moscovei, relatează AFP, informează Agerpres.
"Fără retragerea imediată a trupelor şi a personalului ruseşti de (la centrală) şi din teritoriile adiacente, orice iniţiativă care urmăreşte restaurarea siguranţei şi securităţii nucleare este sortită eşecului", a spus el, conform preşedinţiei ucrainene.