Bărbatul şi-a convins prietenii să introducă banii ilegal în oraşul tunisian Msaken, unde locuia familia sa.
"Mohamed a trimis familiei 240.000 de dinari tunisieni (99.000 de euro – n.r.) în ultimele câteva zile", a spus Jaber Bouhlel. "Obişnuia să ne trimită sume mici de bani în mod regulat, ca majoritatea tunisienilor care lucrează în străinătate. Dar ne-a trimis toţi aceşti bani, sunt o avere", a adăugat el.
"A trimis banii ilegal. Le-a dat bani oamenilor care ştiau că se întorc în satul nostru şi le-a cerut să îi dea familiei", a povestit bărbatul, subliniind, însă, că fratele său nu era terorist şi că banii au reprezentat, probabil, toate economiile acestuia, scrie News.ro.
Tatăl atacatorului susţine că acesta era bolnav psihic şi suferea de depresie după ce s-a despărţit cu soţia sa, cu care avea trei copii. El a dat, însă, asigurări că nu avea legătură cu extremismul islamic: "Nu avea nicio legătură cu religia. Nu ţinea post şi nu respecta Ramadanul. Bea. A luat chiar şi droguri", spune tatăl său.
Pe de altă parte, ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve consideră că Bouhlel pare să se fi radicalizat rapid.
“Ne aflăm în faţa unui nou tip de atentat, pentru că persoana care a comis acest act abject nu era cunoscut de serviciile de informaţi. Se pare că s-a radicalizat rapid”, a spus oficialul.
Mai mult, autorul “nu dispunea nici de arme grele, nici de explozibili, chiar dacă dispunea de o armă de mână (…), nu a fost antrenat pentru luptă sau pentru ucidere în masă”, a adăugat el.
Patru bărbaţi suspectaţi că au avut legături cu atacatorul din Nisa, care a ucis 84 de persoane joi seară, au fost reţinuţi şi se află în custodia Poliţiei. Ei au declarat că teroristul a vorbit, în ultimele zile, de Statul Islamic.
De altfel, organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, iar Ministerul de Interne francez a luat act de această revendicare şi îi verifică autenticitatea.
"Autorul operaţiunii de la Nisa este un soldat al Statului Islamic. El a executat o operaţiune ca răspuns la apelurile lansate de a lua ca ţinte cetăţenii statelor coaliţiei care luptă îmotriva Statului Islamic", anunţă Amaq, citând o "sursă de securitate"