Interdicția acordării de vize pentru cetățenii din Sierra Leone, Liberia și Guineea a urmat după ce armata americană și-a plasat în carantină soldații întorși din misiunea de combatere a epidemiei de Ebola, iar unele state americane i-au izolat pe cei care au lucrat voluntar în aceste țări, scrie Agerpres.ro.
Australia a anunțat și luni o serie de măsuri ce vizează suspendarea imigrației provenite din țări din Africa de Vest afectate de epidemia de Ebola, în scopul de a împiedica răspândirea virusului pe teritoriul său. Ministrul australian al imigrației, Scott Morrisson, a declarat în parlament că guvernul 'își suspendă provizoriu programul privind imigrația, inclusiv programul său umanitar, din țările în care s-au înregistrat cazuri de infectare cu virusul Ebola'.
Australia nu a înregistrat niciun caz de Ebola în ciuda unui număr mare de suspiciuni, iar premierul conservator Tony Abbott a rezistat până acum solicitărilor repetate de a trimite personal medical pentru a ajuta la înlăturarea focarului
pe teren.