După ce ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, sâmbătă, la întâlnirea cu ministrul olandez de Externe, Bert Koenders, că ridicarea de garduri este un gest "autist, inacceptabil și în afara spiritului Uniunii Europene", astăzi vine un răspuns foarte acid din partea omologului său ungur. Peter Szijjarto îi amintește oficialului de la București că premierul Victor Ponta este trimis în judecată.
”Ne-am aştepta la mai multă modestie din partea unui ministru de Externe al cărui premier este trimis în judecată”, a declarat Peter Szijjarto, referindu-se la faptul că premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată pentru 17 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor.
"Noi suntem un stat vechi de peste 1.000 de ani, care de-a lungul istoriei sale a trebuit să se apere nu doar pe sine, ci şi Europa, de multe ori. Aşa va fi şi acum, fie că ministrului român de Externe îi place sau nu", a adăugat Szijjarto.
Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe român a transmis, într-un comunicat, că nu doreşte să comenteze "noile declaraţii provocatoare ale ministrului de Externe ungar, care continuă seria de atacuri inacceptabile la adresa oficialilor români".
"Poziţiile Ministerului Afacerilor Externe pe tema în cauză sunt clare şi cunoscute şi sunt convergente şi cu alte poziţii exprimate la nivel european şi internaţional. Acestea vor fi reiterate din nou oficialilor ungari de ambasadorul român la Budapesta, care a fost invitat la Ministerul ungar al Afacerilor Externe", mai precizează sursa citată.
Bogdan Aurescu atacă dur Ungaria: ”Ridicarea de garduri, gest autist și inacceptabil”
Ambasadorul României la Budapesta a fost convocat de ministrul de Externe al Ungariei pentru consultări.
Zilele trecute, ambasadorul maghiar la București a fost convocat de MAE pentru a da explicați după ce premierul de la Budapesta l-a criticat pe Ponta și după ce Ungaria a decis să ridice un gard din sârmă ghimpată la granița cu România.