'Aeroportul internațional Ataturk, ca și aeroportul din Bruxelles, care a fost atacat anterior în acest an, este simbolul conexiunilor internaționale și al legăturilor care ne unesc', a afirmat purtătorul de cuvânt al executivului american, Josh Earnest.
'Rămânem loiali în sprijinul nostru pentru Turcia, aliatul nostru și partenerul nostru în NATO, ca și pentru toți prietenii și aliații noștri în lume, în timp ce continuăm să înfruntăm amenințarea terorismului', a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, a estimat la rândul său că, 'din nefericire, acest atac ucigător nu este decât ultimul dintr-o lungă serie de atacuri destinate să omoare și să mutileze civili inocenți'. 'Astfel de atacuri nu fac decât să întărească hotărârea noastră de a lucra cu guvernul turc pentru a combate flagelul terorismului și a-i susține pe toți cei care lucrează în regiune pentru a promova pacea', a adăugat Toner.
Relațiile între Ankara și Washington s-au tensionat în ultimele luni din cauza sprijinului explicit dat de americani milițiilor kurde din Siria. Washingtonul le consideră unul din grupurile înarmate cele mai eficiente în lupta împotriva Statului Islamic, în timp ce Turcia estimează că acestea sunt strâns legate de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care desfășoară din 1984 o rebeliune ucigătoare pe teritoriul său.
Candidații pentru alegerile prezidențiale americane din noiembrie au condamnat de asemenea triplul atentat-sinucigaș de la Istanbul.
'Lumea este siderată și oripilată', a afirmat republicanul Donald Trump într-un comunicat. 'Amenințarea teroristă nu a fost niciodată atât de mare. Inamicii noștri sunt brutali și nemiloși și vor face totul pentru a-i ucide pe cei care nu se pliază voinței lor', a estimat miliardarul. 'Trebuie să luăm măsuri pentru a-i proteja pe americani de teroriști și să facem tot ce este în puterea noastră pentru a ne ameliora securitatea cu scopul ca America să rămână sigură', a adăugat el. Evocând un atac care atinge 'inima unuia dintre aliații noștri din NATO', rivala sa democrată Hillary Clinton a estimat că 'toți americanii trebuie să se arate uniți cu poporul turc în fața acestei campanii a urii și a violenței'. 'Aceste atentate nu fac decât să ne întărească hotărârea de a învinge forțele terorismului și ale jihadismului radical în lume', a adăugat ea.
'Trebuie să ne aprofundăm cooperarea cu aliații și partenerii noștri în Orientul Mijlociu și în Europa pentru a înfrunta această amenințare. O astfel de cooperare este esențială pentru a ne proteja teritoriul și ca țara noastră să rămână sigură', a estimat fosta secretar de stat. Autoritățile aeroportuare din New York și din New Jersey au anunțat după aceste atacuri că și-au înăsprit măsurile de securitate în aeroporturile Kennedy, LaGuardia și Newark Liberty.
Poliția a adăugat 'patrule foarte vizibile echipate cu arme tactice' în aceste aeroporturi din nord-estul SUA, a indicat agenția Port Authority într-un comunicat. Aceste măsuri 'vin să se adauge diferitelor patrule antiteroriste desfășurate după atacul într-un club din Orlando', comis în 12 iunie de un imdivid inspirat de SI și care a făcut 49 de morți, a precizat ea. Toate zborurile fuseseră suspendate marți seara pe aeroportul Ataturk, cel mai mare din Turcia.