"Am văzut trei cadavre. Un copil și două femei", a declarat un martor ocular, citat de Reuters.
"Potrivit primelor informații, este vorba de un atentat sinucigaș (...) în apropiere de aeroportul din Kabul, a declarat pentru France Presse un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish.
Purtătorul de cuvânt al poliției afgane, Ebadullah Karimi, a declarat că un atentator sinucigaș a intrat cu mașina, o
Toyota Corolla, într-un convoi cu militari străini pe drumul dintre principalul aeroport din Kabul către o tabără NATO aflată în apropiere. Totodată, Reuters informează că atacul a avut loc la circa 200 de metri de intrarea în aeroportul din Kabul. Poliția a încercuit perimetrul.
Un purtător de cuvânt al misiunii "Sprijin hotărât" a NATO (pentru ajutarea și formarea armatei afgane, care a luat locul misiunii de luptă a ISAF — n.r.) a declarat că nu poate confirma dacă un vehicul al coaliției a fost afectat de explozie. "Abia s-a întâmplat, încă verificăm", a declarat ofițerul pentru afaceri publice Armando B. Perez.
Atacul nu a fost deocamdată revendicat, dar Reuters amintește că insurgenții talibani au lansat o serie de atacuri în întreaga țară de la retragerea majorității militarilor străini, la sfârșitul anului trecut.