''Am făcut o arestare importantă în ancheta noastră, în această dimineață (sâmbătă dimineaţă, n.r.)'', a anunțat Neil Basu, un responsabil în combaterea terorismului din cadrul poliției britanice, potrivit unui comunicat. Suspectul, un bărbat de 18 ani, a fost arestat, sâmbătă dimineață, de poliția din Kent (sud-estul Angliei) ''în zona portuară Dover'' în legătură cu ''fapte teroriste'', a precizat poliția.
''Deși suntem mulțumiți de progresele înregistrate, ancheta continuă și nivelul de amenințare rămâne critic'', a adăugat Neil Basu.
Potrivit surselor citate, suspectul a fost plasat în custodie la o secție de poliție locală înainte de a fi transferat ''spre un post de poliție din sudul Londrei în timp util''.
Atentatul, al cincilea, în șase luni, în Regatul Unit, a avut loc vineri, într-o garnitură de metrou, la o oră de vârf, 08.20 (07.20 GMT), în stația Parsons Green, sud-vestul Londrei, scrie agerpres.ro.
Atacul a fost calificat terorist de către poliție și a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Potrivit unui nou bilanț anunțat, sâmbătă dimineața, de serviciile medicale, 30 de răniți, dintre care unul se află în stare gravă, au primit îngrijiri medicale la spital și numai trei dintre aceștia mai sunt încă spitalizați.