Charlotte, o martoră, a dezvăluit cum a trăit experienţa, pentru France 24, în direct.
"Eram în sala de restaurant la Mica Cambodgie, eram la masă cu un prieten şi m-am aruncat pe podea, imediat cum au început împuşcăturile. Am fost acolo, la podea, pentru cel puţin 1 minut, au fost numeroase împuşcături, am văzut că o femeie de lângă mine fusese rănită mortal şi am văzut şi alte persoane rănite.
Poliţia nu a venit imediat. Am fost acolo încă 10 minute după împuşcături, am văzut o ambulanţă care a venit imediat. Un bărbat şi-a luat iubita împuşcată în abdomen şi a dus-o la ambulanţă. Oamenii din restaurant au rămas pe pământ, nu ştiam dacă atacatorii mai sunt afară.
Mă îndoiesc că era o singură persoană care a tras cu arma. Am auzit peste 25 de împuşcături, nu am văzut însă pe nimeni, mă târam pe podea şi încercam să mă feresc de cioburi şi gloanţe.
Era foarte aglomerat, poate cel mai populat colţ.
Am avut senzaţia că restaurantul în care ne aflam a fost ţinta. Prietenul meu spune că multe gloanţe au fost trase către bucătăria restaurantului, noi eram chiar la fereastră....Era o terasă de aproximativ 20 de metri, poate 40 de persoane în restaurant şi pe terasă, era plin.