Fiul lui Bush Sr., George W. Bush, şi el preşedinte al SUA între anii 2001-2009, era de părere în timpul campaniei electorale că Trump nu avea habar despre "ce înseamnă să fii preşedinte", potrivit unei noi cărţi, care va vedea lumina tiparului la 14 noiembrie şi din care postul de televiziune CNN şi ziarul The New York Times au prezentat câteva detalii, informează Agerpres.
Comentariile au fost făcute de cei doi foşti preşedinţi în timpul campaniei electorale, într-un moment în care majoritatea sondajelor o dădeau învingătoare pe Hillary Clinton.
În carte, intitulată "The Last Republicans" (Ultimii republicani - n.r.) şi scrisă de istoricul Mark Updegrove, Bush Sr. afirmă că a votat pentru Hillary Clinton, confirmând un zvon care a circulat cu câteva săptămâni înaintea scrutinului. În ceea ce-l priveşte, Bush Jr. a votat în alb, lucru anunţat de biroul său de presă chiar în ziua alegerilor.