Un individ la bordul unei motociclete, purtând un tricou cu inscripția "Jihad", a lansat dispozitive explozive împotriva bisericii din insula Borneo, a indicat poliția indoneziană. Copiii care se jucau în parcarea bisericii au fost răniți.
"Bărbatul care trecea prin fața bisericii a lansat ceea ce se crede a fi bombe cu o încărcătură explozivă slabă, rănind ușor patru copii care se jucau acolo", a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale, Fajar Setiawan. Agresorul a fost arestat. Motivul atacului nu este clar, a adăugat el.
Un perimetru de securitate a fost instituit în jurul bisericii, precum și în jurul unei moschei în care suspectul fusese anterior văzut.
Această agresiune reprezintă un nou atac împotriva unei minorități religioase din Indonezia, țara cu cei mai mulți musulmani din lume, dar populația căreia numără de asemenea mulți creștini, hinduși și budiști, relatează agerpres.ro.
În august, un adolescent care se declarase obsedat de gruparea jihadistă Statul Islamic înjunghiase un preot într-o biserică și încercase să detoneze o bombă artizanală.