Atacul cu arme automate a avut loc în Clubul de noapte Rayne din oraşul Tampa. "Agenţii de poliţie au intervenit urgent în Clubul Rayne, situat pe bulevardul Nebraska din Tampa; în total, au fost împuşcate opt persoane", a declarat Ricardo Ubinas, un reprezentant al poliţiei regionale. "Una dintre persoanele rănite a decedat", a precizat Ubinas.
Un bărbat a surprins într-o înregistrare video momentele în care în clubul de noapte erau trase focuri de armă. Nu există detalii despre circumstanţele producerii incidentului şi nu se ştie dacă autorul sau autorii atacului ar fi sau nu în detenţie.