Atacul a avut loc la miezul nopţii, când agenţi ai Forţei civile au fost vizaţi de bărbaţi neidentificaţi, puternic înarmaţi la bordul unor vehicule blindate "şi care erau mai mulţi decât colegii noştri", a indicat Secretariatul de Stat pentru Securitate, într-un comunicat postat pe Facebook.
Şase poliţişti au fost ucişi şi patru răniţi, se arată în comunicat, care nu precizează dacă agresorii aparţineau uneia dintre organizaţiile criminale care activează în această regiune de la graniţa cu Statele Unite.
Mexicul este lovit de o spirală de violenţe care s-au soldat cu aproximativ 340.000 de morţi - cele mai multe atribuite crimei organizate - din 2006, când a fost lansată o controversată ofensivă militară antidrog.