„În regiunea Cernăuți, infrastructura critică a fost deteriorată ca urmare a unui atac cu rachete”, a anunțat Ruslan Zaparanyuk, guvernatorul regiunii Cernăuți.
În orașul Cernăuți a fost declanșată, luni dimineață, alarma antiaeriană. Centrala hidroelectrică Novodnestrovsk, aflată pe Nistru, a fost lovită de rachetele rușilor, devenind inoperabilă, arată informații deocamdată neconfirmate oficial.
Potrivit imaginilor publicate pe Twitter, poate fi observată o coloană mare de fum care se ridică spre cer din zona centralei.
#Ukraine
— Bartu Eken (@brtekn1) October 31, 2022
Dnipro\"da bir altyapı tesisi vuruldu pic.twitter.com/prfctBTpGc
O rachetă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova
Ministerul de Interne anunță că o rachetă rusească, doborâtă de sistemul ucrainean antiaerian, a căzut, luni dimineață, pe teritoriul satului Nasavlacea, raionul Ocnița, localitate aflată la frontiera de nord cu Ucraina. Nu sunt victime. Geamurile mai multor locuințe au fost sparte.
Primăria din Naslavcea a convocat ședința comisiei teritoriale pentru situații excepționale pentru a „evalua situația și a stabili toate circumstanțele”.
Secretarul consiliului raional Ocnița, Alexei Galușca, a confirmat pentru Europa Liberă că mai multe clădiri din Naslavcea au fost afectate, fără a fi înregistrate victime.