Compania aerienă cu sediul în Irlanda a anunţat, vineri, planul, declarând că este "inacceptabil" faptul că punctualitatea sa a scăzut sub nivelul de 80%, în prima jumătate a acestei luni.
De asemenea, reprezentanţii companiei au declarat că trebuie să evite şi întârzierile din cauza unei masive plecări a personalului.
Această schimbare ar putea afecta până la 285.000 de pasageri, cărora li se vor oferi fie zboruri alternative, fie rambursări.
Ryanair a declarat că mai puţin de 2% din zborurile sale vor fi anulate şi această mişcare i-ar ajuta să atingă obiectivul anual de punctualitate de 90%.
Cu toate acestea, pasagerii s-au plâns de scurta notificare a anulărilor.
Potrivit unui comunicat de presă citat de MEDIAFAX, ”călătorii vor fi contactaţi direct cu privire la modificările din program”, reprezentanţii oferindu-le alternativele adecvate.