Avertismentul de marți vine în urma unei evaluări a șefilor serviciilor de informații despre amenințările la nivel mondial, scrie ziare.com. Predicția pentru Ucraina arată un război lung și istovitor de uzură, care ar putea duce la acte de escaladare din partea lui Putin, inclusiv mobilizarea completă, impunerea legii marțiale și, dacă liderul rus ar simți că războiul se duce împotriva lui, punând în pericol poziţia sa la Moscova – chiar utilizarea unui focos nuclear.
„Credem că [percepția lui Putin despre o amenințare existențială] ar putea fi cazul în care el percepe că pierde războiul din Ucraina și că NATO, de fapt, fie intervine, fie este pe cale să intervină în acest context, ceea ce în mod evident contribuie la percepția că el este pe cale să piardă războiul din Ucraina”, a declarat directorul serviciului de informații naționale al SUA, Avril Haines.
Ea a adăugat că lumea ar avea probabil un avertisment că utilizarea nucleară este iminentă.
„Există o mulțime de lucruri pe care le-ar face în contextul escaladării înainte de a ajunge la arme nucleare”, a mai spus Haines.
Această semnalizare ar putea include un alt exercițiu nuclear la scară largă care implică dispersarea substanțială a rachetelor intercontinentale mobile, bombardiere grele și submarine strategice.
Evaluarea pe care șefii serviciilor de informații americane le-au făcut-o senatorilor a sugerat că Ucraina se confruntă cu perspectiva unui război de uzură. Ei au spus că Putin intenționează să cucerească regiunile Lugansk și Donețk plus o zonă tampon în jurul lor, pentru a asigura o legătură terestră cu Crimeea. El a vrut să cucerească Herson, la nord de Crimeea, pentru a asigura alimentarea cu apă a peninsulei.