Cauza transsexualismului îi afectează și pe copii, demonstrează "National Geographic". Revista americană a dezvăluit coperta primului număr din 2017, consacrată lui Avery Jackson, o fetiță de 9 ani care este transsexuală de la vârsta de cinci ani, o premieră în presă.
Titlul folosit este "Revoluția genului" și citează o declarație a lui Avery Jackson pe coperta revistei, potrivit căreia: "ceea ce este bine în faptul că am devenit fată este că nu mai sunt obligată să semăn cu un băiat". Fotografia de pe prima pagină a revistei este realizată de fotoreporterul britanic Robin Hammond.
Într-un lung editorial, redactorul șef al "National Geographic", Susan Goldberg, a explicat alegerea revistei pentru această copertă ieșită din comun. "Vrem să aruncăm o privire asupra rolurilor tradiționale ale genului, în întreaga lume, dar vrem în același timp să ne uităm la gen ca la un spectru", a scris jurnalista, citată de Agepres.
"Astăzi nu vorbim numai despre rolul genurilor pentru băieți și fete, evocăm de asemenea înțelegerea noastră tot mai mare a oamenilor care sunt implicați în această chestiune a genului", a adăugat ea.
Susan Goldberg precizează că aproape 80 de copii de 9 ani, întâlniți în întreaga lume, sunt și ei prezenți în paginile revistei pentru a discuta despre această chestiune problematică: cum sunt ei afectați de problemele de gen?