"Utilizarea de către Rusia a unei baze militare iraniene pentru efectuarea de raiduri aeriene în Siria nu contribuie la încetarea ostilităţilor", a comunicat miercuri seară Departamentul de Stat american.
Statele Unite au denunţat decizia "nefericită" a Rusiei de a utiliza o bază iraniană pentru efectuarea de raiduri aeriene în Siria, argumentând că ar fi o încălcare a unei rezoluţii ONU, iar secretarul de Stat John Kerry l-a sunat pe şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care a respins acuzaţiile. "Este o decizie nefericită a Rusiei, dar nu surprinzătoare. Cred că este o continuare a unui model observat la Rusia, iar acum Iranul pare să ofere asistenţă directă pentru atacarea organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra, dar, de fapt, sunt vizate în principal poziţii ale opoziţiei siriene moderate", a reacţionat Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de agenţia Reuters.
Potrivit Sputnik News, secretarul de Stat american, John Kerry, l-a sunat marţi seară pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Washingtonul argumentează că ar putea fi vorba de o încălcare de către Moscova a Rezoluţiei ONU 2.231, care interzice furnizarea, vânzarea ori transferul unor avioane militare în Iran.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţine că nu s-a încălcat nicio rezoluţie ONU, explicând că Iranul nu a primit nicio aeronavă militară. "Aceste avioane sunt utilizate de către militarii ruşi cu acordul Iranului, în cadrul unei operaţiuni antiteroriste lansate la solicitarea conducerii Siriei", a declarat Serghei Lavrov.
Oficiali din cadrul Administraţiei Barack Obama au exprimat surprindere în legătură cu decizia Rusiei de a utiliza o bază militară din Iran pentru a lansa raiduri aeriene în Siria. Conform unor oficiali americani citaţi de agenţia AP sub protecţia anonimatului, Moscova discutase cu Teheranul încă de anul trecut despre posibilitatea utilizării unei baze militare iraniene pentru efectuarea de bombardamente în Siria. Dar decizia Rusiei de a utiliza brusc baza din Iran a fost surprinzătoare pentru Washington. Un alt oficial american a declarat că a fost o "decizie-surpriză" a Rusiei, probabil luată "în mod brusc".
Bombardiere şi avioane militare ruse au efectuat, în premieră, raiduri în Siria după ce au decolat de la o bază aeriană din Iran, a anunţat marţi Ministerul rus al Apărării. În acest context, Rusia pare să fi creat o alianţă cu Iranul pentru efectuarea de raiduri aeriene în Siria. Avioane militare ruse de tip Tupolev-22M3 şi Suhoi-34 au decolat marţi şi miercuri de la baza aeriană iraniană Hamadan. Este prima dată când Rusia efectuează raiduri aeriene în Siria utilizând o bază aeriană iraniană. Ministerul rus al Apărării a transmis că bombardamentele au vizat poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic şi ale Frontului Al-Nusra din provinciile siriene Alep, Idlib şi Deir al-Zour. Conform unor surse citate de BBC, cel puţin 20 de civili au fost ucişi în provincia siriană Alep în urma raidurilor aeriene ruse.
Sursa: Mediafax