Cele mai severe critici vin din partea Uniunii Creștin-Sociale (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), care i-a dat tot luni cancelarului Merkel un nou ultimatum, al treilea, să ia până în martie măsuri pentru reducerea fluxului de migranți extracomunitari, al căror număr a fost anul trecut de aproape 1,1 milioane, scrie Mediafax.
Angela Merkel și aliații ei bavarezi vor avea săptămâna aceasta o nouă întâlnire, la care șefa executivului va insista că are o 'agendă clară de sarcini naționale și europene'. 'Obiectivul este clar: dorim integrarea celor care au dreptul să rămână în Germania și repatrierea celor care nu au perspective să rămână', a spus Seibert.
În ceea ce privește măsurile europene, el s-a referit la consolidarea protecției frontierelor externe ale UE și la îmbunătățirea sistemului de expulzare a celor cărora le-a fost respinsă cererea de azil. În opinia executivului de la Berlin, efectul acestor măsuri ar trebui să fie reducerea semnificativă a numărului de migranți.
Însă criticile față de politica frontierelor deschise pentru migranți nu vin doar din partea CSU, ci și din partea social-democraților din formațiunea SPD, membră de asemenea în coaliția guvernamentală. Astfel, președintele acestui partid și totodată ministru al Economiei, Sigmar Gabriel, a afirmat că cel târziu până la începutul verii trebuie să se contureze o soluție europeană în cazul crizei migranților, declarație interpretată de unii drept un alt ultimatum transmis cancelarului.