”Ducele de Edinburgh a fost internat în spitalul Regele Eduard al VIII-lea, în cursul nopţii de marţi, ca o măsură de precauţie, pentru tratarea unei infecţii ce a apărut ca urmare a unei condiţii anterioare”, a transmis Palatul Buckingham.
”Prinţul Philip are o atitudine pozitivă şi este dezamăgit că nu va putea participa la ceremonia de deschidere a sesiunii Parlamentului”, a adăugat Palatul Regal al monarhului britanic, scrie Mediafax.
Ducele de Edinburgh ar fi trebuit să o însoţească pe regina Elizabeth a II-a miercuri la ceremonia anuală, însă alături de ea va participa de această dată Prinţul de Wales.