"Mandatul superior pe care l-am obţinut în alegerile acestea este de a duce Brexit la bun sfârşit. Vom ieşi din Uniunea Europeană în câteva săptămâni, până la sfârşitul lunii ianuarie. Intenţia noastră este ca acordul de retragere să fie votat în Parlament înainte de Crăciun", a declarat Sunak.
Partidul Conservator condus de premierul Boris Johnson a obţinut 364 de locuri (43,6%) în Camera Comunelor, faţă de Partidul Laburist, de opoziţie, care a obţinut doar 203 locuri (23,25%), potrivit Mediafax.
Boris Johnson a promis că va face tot ce este posibil pentru ca Marea Britanie să iasă din UE până la 31 ianuarie 2020.