,,În vederea optimizării tratamentului său medicamentos şi a terapiei de recuperare medicală, Sfântul Părinte va rămâne internat încă câteva zile", a anunţat purtătorul de cuvânt, Matteo Bruni, în declaraţia sa zilnică referitoare la starea Suveranului Pontif, potrivit Agerpres.
La momentul la care Papa Francisc a fost internat, Vaticanul a anunţat, la data de 4 iulie, că va rămâne în spital aproximativ şapte zile, pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale de extirpare a unei porţiuni de colon, cu excepţia situaţiei în care ar apărea anumite complicaţii.
,,Preasfinţia Sa, papa Francisc, a petrecut o zi liniştită (duminică) şi şi-a încheiat parcursul postoperator", a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Matteo Bruni a explicat că Suveranul Pontif a efectuat, duminica, o vizită la secţia de oncologie pediatrică din apropierea spitalului Gemelli din Roma, unii dintre copiii internaţi însoţindu-l la balcon şi stând alături de el.
Aceasta vizita a fost realizata înainte ca papa să apară în public ieşind la un balcon al spitalului unde era internat, pentru a rosti tradiţionala rugăciune "Angelus" în faţa a sute de credincioşi.
,,Mă bucur că pot să rostesc în continuare rugăciunea Angelus chiar și de aici, din spitalul Gemelli. Vă mulțumesc tuturor. V-am simțit aproape și am simțit susținerea voastră prin rugăciuni. Vă mulțumesc din toată inima’’, declara papa la momentul respectiv.
După rugăciune, Preasfinţia Sa a vizitat alţi pacienţi şi personalul medical, potrivit declaratiilor purtătorului de cuvânt.
Papa, în vârstă de 84 de ani, a stat la balconul rezervei sale de la etajul al 10-lea al spitalului Gemelli din Roma, timp de aproximativ 10 minute. Suveranul Pontif a citit dintr-un text pregătit, dar a adăugat şi numeroase remarci spontane, iar starea sa de sănătate a părut în general bună, desi vocea sa era răguşită.