Într-un miting în faţa susţinătorilor Partidului Creştin-Democrat (CDU) din oraşul Dortmund, din vestul ţării, Merkel a subliniat că Germania se află "într-o situaţie bună", dar că lumea este într-o fază de "schimbare şi de incertitudine".
"Obiectivul este să ajungem în 2025 cu o rată a şomajului sub 3% şi cred că putem să obţinem asta", a spus Merkel într-un discurs care a fost televizat şi în care a insistat că doreşte să-şi îndeplinească toate promisiunile de campanie fără să lase în urma sa "datorii pentru generaţiile viitoare".
Germania se bucură în prezent de "cifre bune" macroeconomice, "însă nimeni nu poate spune cu certitudine cum vor sta lucrurile peste 10 ani", a avertizat ea, referindu-se în continuare la marile transformări tehnologice din prezent şi la posibilele repercusiuni asupra economiei şi a locurilor de muncă.
Merkel a apărat totodată "fantasticul" proiect european, pe care l-a numit "garant al păcii" pe continent, şi a subliniat că "o sănătate bună" a Uniunii Europene este pozitivă pentru Germania.
Lidera creştin-democrată le-a cerut totodată membrilor partidului său să se implice în campanie. "Începe deja faza fierbinte a campaniei şi trebuie să luptăm pentru convingerile noastre", a spus Merkel.
Potrivit ultimelor sondaje, CDU ar obţine între 38% şi 40% din voturi, în timp ce Partidul Social-Democrat (SPD), aflat pe locul doi, ar obţine între 23% şi 24% din sufragii.