Potrivit poliției, mașina se afla parcată într-un loc interzis. În momentul în care polițiștii s-au apropiat de vehicul, șoferul a încercat să fugă demarând în viteză. El a lovit pe trotuar mai multe persoane, după care s-a oprit într-un zid.
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care două au fost internate în spital, transmite Reuters. Șoferul a fost arestat și va fi interogat. Potrivit unui martor, mașina a demarat cu viteză foarte mare.
Un alt martor a declarat pentru publicația AT5 că în zona au sosit zece mașini de poliție și o ambulanță.