'Aceste state au comis un act oribil care le va trece pe lista cu țintele forțelor jihadiste în lumea întreagă', a avertizat purtătorul de cuvânt al Frontului Al-Nosra, Abu Firas al-Souri, într-o înregistrare video difuzată pe internet.
Coaliția condusă de Statele Unite și aliații lor arabi efectuează de la 23 septembrie lovituri în Siria împotriva pozițiilor deținute de organizația extremistă Statul Islamic (SI), dar vizează în același timp și Frontul al-Nosra, grup jihadist clasat de Washington ca 'organizație teroristă'. Al-Nosra a pierdut cel puțin 57 de luptători în aceste lovituri, potrivit unui ONG.
'Suntem angajați într-un lung război', a subliniat purtătorul de cuvânt al Frontului Al-Nosra. 'Acest război nu se va încheia în câteva luni, sau într-un an, ori în câțiva ani, el va putea dura decenii', a spus el în înregistrarea difuzată pe canalul YouTube al grupului.
'Suntem capabili să rezistăm', a mai spus Abu Firas al-Souri, adăugând că acest 'război nu este îndreptat împotriva Al-Nosra, ci contra islamului'.
El a acuzat țările arabe care participă la lovituri, afirmând că acestea s-au plasat 'de partea opresiunii și a necredincioșilor' și avertizând că 'acest lucru va avea consecințe'.
Statele Unite au făcut cunoscut că au lovit marți în Siria un grup periculos intitulat Khorassan, însă pentru experți și rebeli, este vorba în realitate de jihadiștii Frontului Al-Nosra care luptă alături de insurgenți împotriva regimului de la Damasc.