"Unul dintre cei mai mari diplomaţi a murit, în timp ce se afla în biroul său. Dorim să transmitem sincere condoleanţe familiei lui Vitali Ciurkin", a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe, informează EuroNews.
Până la această oră, cauza morţii nu a fost dată pulicităţii.
Publicația New York Post notează, citând surse sub rezerva anonimatului, că Vitali Ciurkin a fost adus de urgență, luni dimineața, la un spital din Manhattan, din cauza unor probleme cardiace.
Ambasadorul lucra la reședința sa, când i s-a făcut rău, în jurul orei locale 09:30.
La sosirea echipajului de salvare, diplomatul era inconștient și i s-au făcut manevre de resuscitare. Starea sa era foarte gravă când a ajuns la spital, iar medicii nu i-au putut salva viața.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul misiunii permanente a Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin era ambasador în cadrul forului de la New York din 2006, relatează agerpres.ro. Anterior, fusese șeful misiunilor diplomatice ale Rusiei în Canada și Belgia, precum și trimisul special al Moscovei pe lângă NATO și UE.