Alianţa Nord-Atlantică a încălcat, prin construirea de baze militare în România, Bulgaria şi Polonia, prevederile Acordului fondator NATO-Rusia, a declarat Gruşko, citat de RIA Novosti.
"Acordul fondator include o prevedere foarte clară conform căreia statele membre NATO vor evita staţionarea de forţe combatante suplimentare cu statut permanent", a argumentat ambasadorul Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică, potrivit mediafax.ro.
"Baza militară care se construieşte acum în România este, desigur, o provocare gravă pentru securitatea Rusiei şi noi considerăm că acest lucru constituie o încălcare semnificativă a angajamentelor", a insistat Gruşko, subliniind că Moscova este foarte preocupată privind activităţile NATO în Marea Neagră şi în Marea Baltică.