Ministerul de Externe rus a convocat-o marţi pe ambasadoarea SUA la Moscova, Lynne Tracy, căreia i-a prezentat o notă de protest faţă de extinderea implicării militare a Washingtonului în conflictul ucrainean şi faţă de ceea ce a numit un „curs din ce în ce mai agresiv” al Washingtonului, relatează EFE şi Reuters, citate de agerpres.ro.
„În această privinţă, ambasadorul a fost informat că actualul curs agresiv al SUA de a adânci confruntarea cu Rusia în toate domeniile este contraproductiv. Pomparea cu armament a armatei ucrainene şi livrarea către aceasta a unor coordonate pentru a ataca ţinte militare şi de infrastructură civilă ruseşti arată în mod clar inconsecvenţa şi neadevărul afirmaţiilor conform cărora SUA nu sunt parte la conflict”, potrivit TASS, care citează comunicatul oficial al MAE rus.
De asemenea, diplomaţia rusă a avertizat-o pe ambasadoarea americană că „armele furnizate Kievului, precum şi personalul care le deserveşte sunt ţinte legitime” ale armatei ruse în Ucraina. Ambasadoarei Tracy i s-a cerut ca SUA să dea explicaţii cu privire la exploziile care au avariat anul trecut gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2.
În același timp, Rusia cere SUA „să retragă soldaţii şi echipamentele NATO” aflate în Ucraina, referindu-se la ajutorul militar pe care Kievul îl primeşte din partea Occidentului, în nota înmânată ambasadoarei Tracy.
În mesajul din nota transmisă de MAE rus diplomatului american se subliniază „că politica agresivă actuală a Statelor Unite, ce vizează adâncirea confruntării cu Rusia în toate domeniile, este contraproductivă. Washingtonul ar trebui să ia anumite măsuri pentru a asigura detensionarea, în special retragerea trupelor americane și NATO și a echipamentelor militare și încetarea activităților care vizează Rusia”, scrie TASS.
Ultimul pachet de ajutor militar al Washingtonului, constând în 500 de milioane de dolari, a fost anunţat luni chiar de preşedintele american Joe Biden, în timpul vizitei sale neanunţate la Kiev, prima în Ucraina de la începutul războiului în urmă cu un an. După declanşarea campaniei militare ruse în Ucraina, SUA, alături de Marea Britanie, apoi de Polonia reprezintă principalii furnizori de armament pentru Kiev.