''Criza din Ucraina a creat o nouă sursă de destabilizare în inima Europei și (...) a deschis un nou ciclu al unui Război Rece perimat, care ne-a dus la un nou cerc vicios al retoricii agresive, al militarizării și al sancțiunilor economice'', a declarat șeful guvernului grec la Forumul economic internațional organizat în fosta capitală imperială rusă. ''Acest cerc vicios trebuie să înceteze cât mai repede posibil'', a adăugat Tsipras.
Alexis Tsipras, un critic de mult timp al sancțiunilor economice decretate de către Bruxelles împotriva Moscovei, s-a exprimat în prezența lui Vladimir Putin, cu care s-a întâlnit a doua oară în mai puțin de trei luni. Întâlnirea lor a survenit după ce cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene au căzut de acord pentru a prelungi lunea viitoare sancțiunile împotriva Moscovei până în ianuarie 2016.
Angajat în negocieri dure cu creditorii Greciei pentru a evita intrarea în incapacitate de plată, premierul stângii radicale elene a făcut apel la Uniunea Europeană ''să revină pe calea solidarității democrației și a dreptății sociale''.
Vineri dimineața, guvernul grec a semnat la Sankt Petersburg un acord ce prevede construirea unui gazoduct rus în Grecia între 2016 și 2019, care va fi finanțat printr-un împrumut rus de două miliarde de euro.