Un nou medicament „zombi” terifiant care a făcut ravagii în mai multe orașe din Statele Unite a fost identificat în Marea Britanie, unde a și dus la moartea unui muncitor.
Bărbatul care a murit era dependent de droguri, iar acesta ar fi consumat heroină fără să știe că era amestecată cu xilazină și fentanil, potrivit raportului medicilor legiști.
Autoritățile avertizează că sedativul puternic este adăugat de unii traficanți pentru profit.
Drogul zombie blochează vasele de sânge, iar consumatorii ajung cu membrele amputate din cauza rănilor extrem de grave. Specialiștii din Marea Britanie se tem că anumiți consumatori de heroină, care sunt tot mai mulți în Regat, vor recurge la acest nou drog pentru că este și mult mai ieftin, dar extrem de nociv.
Karl Warburton, în vârstă de 43 de ani, a murit din cauza efectelor xilazinei combinate cu alte droguri, inclusiv heroina, fentanilul și cocaina, scrie DailyMail. Decesul bărbatului a survenit după o pneumonie acută, din cauza inhalării de toxine. Xilazina este menționată pe certificatul de deces a bărbatului, ca fiind una din cauzele care au dus la moartea acestuia.
Este prima dată când drogul, cunoscut adesea sub numele de „tranq dope” - „zombie” , a fost găsit în afara Americii de Nord. Este adesea combinat cu fentanil și alte medicamente și reduce numărul de injecții la care apelează un dependent de droguri.
Xilazina, un tranchilizant veterinar aprobat în SUA pentru animale, a inundat piața ilegală de droguri mai ales din din SUA. Efectul asupra consumatorilor este o stare asemănătoare unui zombi, însă duce la putrezirea cărnii, de la interior, astfel că provoacă răni deschise grave.
Mulți pacienți sunt desfigurați de drogul zombi. Medicamentul poate provoca ulcere cutanate progresive pline de țesut mort. Când rana provocată se infectează și se răspândește la os, se ajunge la amputare.