Respectivul individ, Miroslav Stankovski, în vârstă de 39 de ani, a venit în cursul dimineții în fața clădirii executivului, unde a scos două grenade și a amenințat că le va activa. Au urmat trei ore de negocieri între el și poliție, timp în care circulația în acea zonă din centrul capitalei sârbe a fost blocată, scrie Agerpres.
Bărbatul are antecedente penale și, în timpul negocierilor cu poliția, a cerut să vorbească cu unul dintre inspectorii însărcinați cu o anchetă aflată în derulare, a mai anunțat televiziunea sârbă, fără să ofere alte detalii. În final, el a fost arestat.
Incident a avut loc în timp ce executivul sârb se afla într-o vizită în orașul Nis, în sudul Serbiei, unde s-a desfășurat sâmbătă dimineață o ședință de guvern.