Mai multe școli din orașul Leipzig din estul Germaniei au primit e-mail-uri care amenințau cu violența, iar poliția a fost desfășurată la aceste adrese, a anunțat o purtătoare de cuvânt a poliției, conform Agerpres.
'Am aflat de la unele școli din Leipzig în această dimineață că au primit un e-mail cu un conținut amenințător. Erau amenințate cu violența', a anunțat o purtătoare de cuvânt a poliției citată de Reuters. Ea a precizat că poliția a luat chestiunea foarte în serios și a deplasat polițiști la școlile respective.
DPA relatează că amenințările au fost primite de două licee din Magdeburg, ceea ce a determinat poliția să trimită acasă în jur de 900 de elevi, a anunțat poliția, adăugând că aceste mesaje au fost primite și de șapte școli din Leipzig.
'E-mailul a ajuns la mai multe școli. Deși acționăm acum în baza presupunerii că nu este vorba despre ceva grav, am adoptat măsuri cuprinzătoare', a postat pe Twitter poliția din landul Saxonia.
Radiodifuziunea publică MDR a relatat că școli din landurile Saxonia Inferioară și Bavaria din vestul și sudul țării au fost și ele afectate.
Poliția nu a avansat numărul exact de școli care au primit e-mailul de amenințare și nici nu au furnizat amănunte în privința conținutului său.