Avioane americane de tip F-22 şi F-15 au interceptat cele patru bombardiere de tip Tupolev 95 - Bear (Ursul) H în terminologia NATO. "Ultima dată când am văzut aşa ceva a fost acum doi ani, pe 4 iulie", a confirmat miercuri un purtător de cuvânt al Comandamentului Nord-American pentru Apărare Aerospaţială (NORAD), căpitanul Jeff Davis din cadrul forţelor navale, pentru Free Beacon.
Potrivit NORAD, incursiunea avioanelor ruseşti a avut loc luni. Cele patru bombardiere cu turbopropulsoare au fost detectate pe radare în timp ce se apropiau de zona aeriană de apărare americană în apropiere de Insulele Aleutine. Două avioane de vânătoare de tip F-22 Raptor au interceptat bombardierele ruseşti în spaţiul aerian al Aleutinelor.
În timpul escortării bombardierelor către vest, două dintre cele patru Tu-95 s-au îndreptat către Extremul Orient rus. Potrivit unor surse, avioanele ruseşti provin de la o bază strategică rusească de lângă Anadîr, în Rusia.
Celelalte două bombardiere cu capacitate nuceară s-au îndreptat, însă, către sud-est şi au pătruns în Zona de Apărare Aeriană de Nord a Statelor Unite, în largul coastelor nordului Californiei (vest).
Două avioane americane de vânătoare de tip F-15 au fost mobilizate şi au interceptat avioanele ruseşti, care au zburat până la o distanţă de aproximativ 50 de mile (80 de kilometri), după care s-au îndreptat către vest.
Un oficial din domeniul Apărării a declarat că cele patru bombardiere au fost susţinute de două avioane de alimentare în zbor de tip Il-78, care au fost utilizate în cadrul operaţiunii. Avionul de tip Tu-95 este un bombardier cu rază lungă de acţiune care poate fi echipat cu rachete nucleare de croazieră. Alte versiuni sunt prevăzute cu echipament pentru culegere de informaţii. Avionul are o autonomie de zbor de aproximativ 15.000 de kilometri.
Davis a declarat că avioanele s-au "purtat profesionist" şi că bombardierele păreau să efectueze o misiune de antrenament.
Incursiunea este ultima dintr-o serie care s-a intensificat odată cu sporirea tensiunilor în urma anexării militare a Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia. Incidentul a avut loc la o lună după ce un avion rusesc de interceptare, de tip Su-27, a zburat "periculos de aproape" de un avion american de recunoaştere, de tip RC-135, în spaţiul aerian al Mării Ohoţk, la nord de Japonia.
Rusia şi-a intensificat provocările în domeniul nuclear în ultimii ani, în cadrul unor eforturi de propagandă prin care doreşte să semnaleze că nu este de acord cu instalarea scutului american în Europa.